Update articol:

Iranul spune că a făcut o propunere “echitabilă” în dosarul nuclear pentru a evita să-i fie reimpuse sancţiuni

Abbas Araghchi Abbas Araghchi/ Sursa foto: twitter.com/araghchi

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat vineri că a înaintat puterilor europene o propunere “corectă şi echilibrată” privind problema nucleară pentru a preveni reimpunerea de sancţiuni ONU împotriva Republicii Islamice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Iranul “prezintă o propunere creativă, corectă şi echilibrată care abordează preocupări legitime şi este reciproc avantajoasă”, a scris Araghchi pe X.

El a adăugat că propunerea a fost prezentată joi Regatului Unit, Franţei şi Germaniei, cunoscute sub numele de E3, precum şi Uniunii Europene.

“Implementarea acestei idei poate fi rapidă şi poate permite reconcilierea liniilor roşii pentru a evita o criză”, a avertizat el, adăugând că “Iranul nu poate fi singurul actor responsabil”.

Anunţul ministrului iranian vine în contextul în care Consiliul de Securitate al ONU urmează, foarte probabil, să dea undă verde vineri pentru reinstaurarea sancţiunilor împotriva Teheranului.

Potrivit unor surse diplomatice, Iranul nu are cele nouă voturi necesare pentru a menţine status quo-ul şi a preveni reimpunerea sancţiunilor până la sfârşitul lunii.

Ţările E3 din UE sunt semnatare ale acordului internaţional din 2015 (JCPOA), care prevede controale asupra activităţilor nucleare iraniene în schimbul ridicării sancţiunilor impuse Teheranului.

Acest acord urmărea să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, un obiectiv pe care puterile occidentale şi inamicul declarat al Teheranului, Israelul, l-au suspectat de mult timp că îl urmăreşte, lucru pe care regimul iranian l-a negat în mod constant.

Pactul este suspendat de la retragerea unilaterală a Statelor Unite în 2018, sub preşedintele Donald Trump, şi de la reimpunerea sancţiunilor împotriva Republicii Islamice.

Iranul a încălcat apoi anumite angajamente, în special privind îmbogăţirea uraniului şi accesul inspectorilor AIEA la siturile sale.

În iunie, Israelul a lansat un atac fără precedent împotriva Iranului, vizând situri nucleare şi militare, precum şi zone rezidenţiale, omorând peste o mie de persoane, inclusiv comandanţi superiori şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear.

Teheranul a răspuns cu atacuri cu rachete şi drone care au ucis 28 de persoane în Israel, potrivit oficialilor.

Statele Unite au participat scurt la ostilităţi, efectuând o serie de bombardamente împotriva unor instalaţii nucleare cheie din Iran, înainte de declararea unui armistiţiu după 12 zile de război.

Săptămâna trecută, Iranul a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu AIEA, după suspendarea relaţiilor în urma atacurilor israeliene şi americane.

La începutul lunii septembrie, un raport confidenţial al AIEA, consultat de AFP, a dezvăluit că Teheranul accelerase, înainte de războiul din iunie, rata de producţie a rezervelor sale de uraniu îmbogăţit la 60%, un prag apropiat de 90% necesar pentru fabricarea unei arme nucleare.

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (19/09/2025)

Structura actionariat la data 31.08.2025

MECANICA FINA SA (MECE) (19/09/2025)

Convocare AGAE 24.10.2025

ALRO S.A. (ALR) (19/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (19/09/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (19/09/2025)

Numirea doamnei Cecile Bartenieff in functia de Presedinte al CA