Premierul Ilie Bolojan a discutat vineri cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Energiei pe tema creşterii preţurilor la combustibili, ulterior anunţând că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire cu responsabilii în domeniu pentru definitivarea unor soluţii care “să producă beneficiile maxime posibile, cu efecte adverse minime”.
“Am discutat astăzi cu domnii miniştri Alexandru Nazare şi Bogdan Ivan, cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai ANAF, ai Consiliului Concurenţei şi ai ANAP, despre situaţia pieţei carburanţilor din România, în contextul extrem de complicat al conflictului din Orientul Mijlociu.
Pe pieţele internaţionale avem o creştere a preţurilor la combustibil între 40 şi 60%, ca efect al blocării aprovizionării, situaţie care afectează toate ţările, inclusiv România. Am analizat, cu datele pe masă, atât situaţia aprovizionării, evoluţia preţurilor şi estimarea dinamicii lor în următoarele zile, cât şi posibile soluţii de temperare a scumpirii carburanţilor. Verificăm cum se formează preţurile, pentru evitarea creşterilor speculative. Echipele tehnice vor lucra şi la sfârşitul acestei săptămâni”, a scris Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a precizat că la începutul săptămânii viitoare va avea loc o nouă întâlnire pentru definitivarea acestor soluţii.
“Nu sunt decizii uşor de luat, pentru că pericolele între care trebuie să acţionăm sunt multiple, în condiţiile în care nu putem controla preţul la care ţiţeiul intră pe piaţă, iar lanţurile de aprovizionare sunt perturbate. O încercare de bruscare a pieţei, printr-o plafonare arbitrară a preţurilor, poate conduce la penurie. Pe de altă parte, o scădere a accizelor trebuie să garanteze o reducere de preţuri şi să fie suportabilă de bugetul votat astăzi pentru 2026, în condiţiile reducerii deficitului”, a explicat Bolojan.
Premierul a subliniat că refuză să vândă soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor, în spatele căruia să apară noi dezechilibre şi costuri.
“Oricare vor fi soluţiile pe care le vom adopta, ele trebuie gândite până în cele mai mici detalii, astfel încât să producă beneficiile maxime posibile, cu efecte adverse minime. La asta lucrăm şi asta vom livra”, a mai transmis Bolojan.