Consiliul de Administrație al Conpet (COTE) a decis numirea doamnei Dumitrache Mihaela – Anamaria în funcția de Director General, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Compania a transmis: “CONPET S.A. informează publicul investitor că, urmare derulării și finalizării procedurii de recrutare și selecție a Directorului General efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, și ținând cont de propunerile formulate prin Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare (C.N.R.) la care s-a anexat Raportul expertului independent și de discuțiile din ședința C.A., Consiliul de Administrație a decis în ședința din dată de 02.04.2026 următoarele:
a) Numirea dnei. Dumitrache Mihaela – Anamaria în funcția de Director General al CONPET S.A., cu mandat începând din data de 02.04.2026 până la dată de 19.10.2027 (inclusiv), delegându-i conducerea societății în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu Actul Constitutiv și cu contractul de mandat;
b) Aprobarea încetării contractului de mandat al dnei. Mihaela – Anamaria Dumitrache – Director General Adjunct, respectiv cu acordul părților, conform art. 12 lit. d) din contractul de mandat nr. 37112/ 19.10.2023, începând cu dată de 02.04.2026 și aprobă încheierea Actului Adițional nr. 4 / 02.04.2026 în acest sens, în formă rezultată urmare discuțiilor din ședința C.A.;
c) Împuternicirea doamnei Dumitrache Mihaela – Anamaria – Director General, să îndeplinească și atribuțiile și responsabilitățile aferente funcției de Director General Adjunct, pe perioada începând cu dată de 02.04.2026 și până la dată 31.05.2026.”
CONPET S.A. a realizat în anul 2025 o cifra de afaceri de 545,54 milioane lei, în creștere cu 2,2% față de aceeași perioada din 2024, dar în scădere, cu 1,8% față de prevederile bugetare, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Societatea a înregistrat un profit net de 53,69 milioane lei, cu 21,3% (respectiv 9,42 milioane lei) peste nivelul bugetat. Comparativ cu anul 2024, profitul net a crescut cu 8,9% (4,37 milioane lei).