Update articol:

ANPC a amendat două magazine Jumbo din Capitală cu peste 100.000 lei

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB) a realizat, pe 4.05.2022, ample acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu în magazinele Jumbo Pallady și Berceni din București.

“Am rugat magazinele Jumbo ca, la intrarea în spațiul comercial, să deschidă clase de curs pentru învățarea limbii greceşti. Măcar aşa, consumatorul român poate înțelege etichetele. Şi, dacă tot vorbim despre centre de educare, hai să pregătim părinții pentru primul ajutor. Există şi produse periculoase pentru cei mici, dar părinții, odată calificați, pot asigura asistența. Lăsând gluma la o parte, transmit ÎN LIMBA ROMÂNĂ, ideea că suntem consumatori europeni, avem drepturi şi nu putem fi trataţi ca cetățeni de mâna a doua!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Cele două unități au fost sancționate de comisarii bucureșteni, pentru neregulile depistate, cu 108.500 lei, amenzi contravenționale și un avertisment.

De asemenea, echipele CPCMB au emis decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte și au oprit definitiv de la comercializare produsele constatate ca fiind neconforme – aproximativ 10.000 de produse, în valoare de peste 170.000 lei – pe durata controlului activitatea celor două magazine fiind suspendată.

Totodată, se ia în calcul suspendarea activității celor două magazine, pe o perioadă determinată, dacă se va dovedi că acestea nu respectă cu strictețe măsurile dispuse.

Dintre cele mai importante abateri, menționăm:

– comercializarea unor produse fără marcaje CE și lipsa unor informații de pe etichete

– practici comerciale înșelătoare

– comercializarea unor jucării fără informații în limba română privind avertismentele de siguranță și instrucțiunile de utilizare

– comercializare unor produse periculoase

– comercializarea unor produse cosmetice fără informații în limba română privind avertismentele de siguranță și instrucțiunile de folosire

– comercializarea unor produse diverse fără informații în limba română, pe etichete

– comercializarea unor jucării care imită produsele alimentare.