Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor primi un stimulent de inserție majorat la 1.500 de lei, […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
În ședința de astăzi, 7 aprilie 2021, Guvernul României a aprobat Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM […]
Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., întrunit în ședința din data de 7 aprilie 2021, prin Hotărârea […]
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe, prin eurobonduri, respectiv 2 miliarde […]
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, spune că NATO ar trebui să accelereze drumul țării sale către aderare, argumentând că […]
La începutul lunii martie 2020, în timp ce Italia era îngenuncheată de Covid-19, au izbucnit proteste în multe […]
Serviciile de mentananță pentru sectoare de activitate precum cel farmaceutic și bancar cresc afacerile Avi Compact. Datorită WFH, […]
Ursus Breweries anunță schimbări în echipa executivă a companiei, având doi noi Vicepreședinți pentru echipele de Marketing și […]
Lansată în plină pandemie, Nordis Travel se adresează segmentului de lux și estimează pentru primul an vânzări de pachete turistice […]
Asociația Industriei Lemnului – Prolemn a trimis o scrisoare deschisă lui Tánczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, […]
În luna martie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 62.891 de imobile, cu 12.744 mai multe […]
Un actor de la Hollywood, acuzat de fraudarea unor investitori cu 690 de milioane de dolari printr-o schemă […]
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a fost prezent, miercuri, la staţia de metrou Ştefan cel Mare, unde a […]
O treime dintre persoanele care s-au vindecat după ce au fost infectate cu noul coronavirus au fost diagnosticate […]
Silviu Predoiu, fost adjunct al SIE, a anunţat aseară că demisionează din Pro România, adăugând: “Am văzut cum […]
Evacuarea și demolarea spațiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului a început la stația de metrou […]
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat marţi seara că în şedinţa de Guvern de miercuri, […]
Guvernul vrea să aporbe o hotărâre privind acordarea unui ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune […]
Guvernul vrea să aprobe, printr-o hotărâre de Guvern, acordarea unui ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de […]
Mari producători auto din SUA au cerut luni ajutor Guvernului, avertizând că din cauza deficitului global de semiconductori […]
Guvernul urmează aprobe miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară […]
Kim Kardashian a fost inclusă marţi, pentru prima dată, pe lista cu miliardari a revistei Forbes, în special […]
Pe data de 5 aprilie 2021, o delegație a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), condusă de președintele Claudiu […]
Daniel Grigoroiu-Norocel îl înlocuieşte pe Nicolae Turdean la conducerea ANRM. Potrivit Monitorului Oficial de astăzi, domnul Daniel Grigoroiu-Norocel se […]
Valoarea de piaţă a tuturor criptomonedelor a atins luni un maxim istoric de peste 2.000 de miliarde de […]
* Document: Participarea operatorilor din statele terțe extracomunitare la procedurile de achiziții publice poate periclita decisiv marile investiții […]
“O poliță de asigurare de cyber risk nu acoperă doar o sumă de bani, ci și o serie […]
Prefectura Ilfov a publicat lista localităților pentru care a fost instituită măsura de carantină zonală, în vigoare la […]
Radu Tudor: E prevăzută o nouă ofensivă şi un nou război care să încingă din nou această zonă […]
Compania americană Bechtel Corp. şi alte firme internaţionale de construcţii au de recuperat mai multe miliarde de dolari […]
FMI avertizează că o decizie surpriză a Fed poate declanşa ieşiri de capital de pe pieţele emergente
Fondul Monetar Internaţional a avertizat luni că o decizie surprinzătoare a Rezervei Federale americane, vizând înăsprirea politicii monetare, […]
SUA vor face presiuni asupra partenerilor din G20 pentru adoptarea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la […]
Alexandru Bologan a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării printr-o […]
Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a […]
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu 14 zile pentru localităţile Chitila, Ciorogârla, Corbeanca şi Măgurele, începând de […]
Noua variantă de coronavirus, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice B1.1.7, cât şi mutaţia E484K, care potrivit unor studii […]
Rusia acumulează o forță militară fără precedent în Arctica și își testează cele mai noi arme într-o regiune […]
Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor […]
Acțiunile GameStop Corp au scăzut luni cu 12%, după ce retailerul de jocuri video a declarat că ar […]
România rămâne cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, ocupând primul loc şi în 2020, atât […]
