Update articol:

Avion deturnat la Minsk: Un program de investiţii al UE pentru Belarus, îngheţat (Ursula von der Leyen)

Ursula von der Leyen Ursula von der Leyen

Un program de investiţii european de trei miliarde de euro destinat Belarus va rămâne îngheţat până când această ţară va reveni la democraţie, a anunţat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a promis un răspuns “foarte puternic” al UE împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko, după deturnarea unui avion la bordul căruia se afla un opozant faţă de regimul belarus, potrivit Reuters şi AFP.

“Va fi un răspuns foarte puternic pentru că este un comportament scandalos. Lukaşenko şi regimul său trebuie să înţeleagă că aceasta va avea consecinţe grave”, a afirmat Ursula von der Leyen, înaintea unui summit european la Bruxelles care va dezbate în special sancţiunile împotriva Belarus.

“Vom exercita presiuni asupra regimului până când acesta va respecta în cele din urmă libertatea media, libertatea de exprimare şi libertatea de opinie”, a subliniat ea.

Aceste noi măsuri ar putea viza persoanele implicate în aterizarea forţată a avionului Ryanair, precum şi întreprinderi şi entităţi economice care îi finanţează pe conducătorii ţării şi sectorul aerian belarus, a detaliat şefa executivului european, precizează Agerpres.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/03/2026)

Actualizarea CR privind procesul de selectie pentru AFIA

OMV PETROM S.A. (SNP) (17/03/2026)

Convocare AGAE pentru 28 aprilie 2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/03/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni LONGSHIELD INVESTMENT GROUP SA

OMV PETROM S.A. (SNP) (17/03/2026)

Convocare AGA Anuala pentru 28 aprilie 2026