Update articol:

Planul roşu de intervenţie activat pentru un eveniment la Rafinăria Petromidia; Nu sunt victime; Actualizare – vezi precizările companiei

ACTUALIZARE – În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție, a transmis compania printr-un comunicat: “Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.

Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea.”

***

Autorităţile constănţene au activat vineri dimineaţa Planul roşu de intervenţie în cazul unui eveniment apărut pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari, caracterizat cu degajări foarte mari de fum, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Planul roşu de intervenţie presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.

“Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, salvatorii intervin cu şase maşini de stingere, două autoscări şi trei ambulanţe SMURD. Misiunea este în dinamică”, se specifică în anunţul IGSU, potrivit Agerpres.

“Au fost evacuate 20 de persoane. Nu sunt victime până acum, iar restul personalului s-a autoevacuat în zona de adunare, pe platformă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, citata de news.ro.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare