Iranul a declarat marţi că SUA nu mai sunt în măsură de a-şi “dicta politica” altor ţări, în timp ce Washingtonul analizează o nouă propunere a Teheranului privind deblocarea Strâmtorii Ormuz, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
Iranul a blocat această cale maritimă strategică de la începutul războiului cu SUA şi Israel în 28 februarie, slăbind pieţele energetice mondiale şi plasând Strâmtoarea Ormuz în centrul negocierilor destinate să pună capăt conflictului.
“SUA nu mai sunt în poziţia de a-şi dicta politica unor naţiuni independente”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării iranian, Reza Talaei-Nik, citat de televiziunea de stat. Washingtonul trebuie să renunţe la “cerinţele sale ilegale şi iraţionale”, a adăugat el.
Tentativele de relansare a discuţiilor privind o încetare de durată a ostilităţilor şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz, iniţiate cu peste două săptămâni în urmă în Pakistan, au eşuat până în prezent, în pofida unui armistiţiu aflat în vigoare de peste trei săptămâni.
O nouă propunere iraniană este “în curs de examinare”, a indicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, după informaţii apărute în presă potrivit cărora Teheranul a făcut o nouă ofertă pentru redeschiderea strâmtorii.
Iranul este “pregătit să-şi împartă capacităţile de apărare militară cu ţări independente, în special, statele membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai” (OCS), a spus în continuare Reza Talaei-Nik, cu puţin timp înaintea începerii unei reuniuni a OCS la nivel de miniştri ai apărării în Kârgâzstan.
În afară de Iran, OCS grupează zece ţări – între care China, India şi Rusia – şi îşi propune să fie o contrapondere la SUA. “Suntem gata să împărtăşim celorlalţi membri ai organizaţiei experienţa noastră privind înfrângerea Statelor Unite”, a adăugat acelaşi oficial iranian.